Uneori râzi,
Şi răzi atât de tare
Şi de zgomotos
Căci vrei să te audă,toată lumea
Toți ce-i pe care-i cunoşti.
Iți aşezi pe față
Un zâmbet larg, prietenos
Şi-l oferi tuturor
De la prieteni,la foşti
Până la cei ce puțin te cunosc.
Apoi dupã ce te opreşti
Şi simți nodul
Ce-ți stă parcă proprit în găt
Gata-gata să te sufoci
Tu ştii, ca nu-i decât o minciună
O prefăcătorie,un neadevăr.
E modul tău de a urla
De a le spune tuturor
Că sufletul ți-e pe jar
Iar inima-i cât un ghemotoc.
Fotografie de Elaine Bernadine Castro pe Pexels.com
Apreciază:
ApreciereÎncarc…
5 răspunsuri la “Tu”
Si Tatal, Dumnezeu, mai râde uneori,
Privind copiii Sai de dincolo de nori.
Întelegând ca sunt inconstienti minori,
Îi tolereaza si îi mustra cu iubire, uneori,
Căci sunt sensibili si firavi muguri de flori,
Pe ramuri noi, în pomii din Gradina roditori…
O duminica, minunata, relaxanta, binecuvântata, alaturi de toti cei dragi !
5 răspunsuri la “Tu”
Si Tatal, Dumnezeu, mai râde uneori,
Privind copiii Sai de dincolo de nori.
Întelegând ca sunt inconstienti minori,
Îi tolereaza si îi mustra cu iubire, uneori,
Căci sunt sensibili si firavi muguri de flori,
Pe ramuri noi, în pomii din Gradina roditori…
O duminica, minunata, relaxanta, binecuvântata, alaturi de toti cei dragi !
Mulțumesc, Iosif! O duminică minunată și binecuvântată și ție.
Cu mult drag ! Merci !
Of, nodul ăla mascat de râs…
Foarte frumos ai punctat!
Mulțumesc Potecuta!