Scrisul de mână.

Sursa pexels

Uneori când îmi asez scrisul pe o coală de hârtie, regăsesc cu nostalgie scrisul mamei. Unele cuvinte scrise sunt de o asemănare izbitoare de parcă nu mâna mea le-ar fi putut scrie. Pentru o secundă când îmi privesc mâna ce scrie parcă mă întorc în timp și revăd mâna mamei ce-mi scria numele pe fiecare caiet în parte. Îmi amintesc și acum de câte ori mă întrebam dacă și eu voi reuși să scriu asemenea ei, dacă voi moșteni scrisul tatei sau pur și simplu voi avea propriu meu scris? Până nu demult eram convinsă că fiecare are stilul său și că este imposibil ca acest fapt să se moștenească, până azi când această idee a devenit mai profundă când scriind numele fiicei mele la început de caiet pentru o secundă parcă nu mai îmi priveam mâna mea ce scria. Era mâna mamei ce îmi nota cu un scris impecabil, numele meu. Dar totuși acum eu sunt cea care scrie, același scris dar un alt nume.

Oare e posibil ca acest lucru să se moștenească? Oare în viitor, fiica mea o să-l moștenească? Peste ani Oare se va mai scrie de mână???

21 octombrie 2021

5 gânduri despre „Scrisul de mână.

  1. De cand am calculator nu prea mai scriu de mana. Nu imi placea. Am mancat atata bataie pentru scris urat si nota 7 la caligrafie, am exersat atata printre palme si tot degeaba, pe urma am auzit atatea comentarii despre scrisul meu urat, asa ca ma bucur ca exista calculator si ma citesc toti Times New Roman.

  2. Personal, consider scrisul de mâna o arta, iar daca aceasta îndeletnicire minunata va fi de inteligenta artificiala confiscata, cred ca si oamenii vor deveni roboti, atrasi, treptat, esalonat, imperceptibil, de confortul virtual, „viral”, vaduviti si goliti de cele cinci simturi primordiale, primare, controlati si ghidati din butoane de catre cei aflati în spatele acestei tehnologii ultrasofisticate, tentante, mediatizate dar…moarte.
    O dupa amiaza minunata, în toate binecuvântata, draga Camelia !

Lasă un răspuns