Linistea mea

Ei bine m-am hotarat sa pun fiecare capitol din ce vreau eu sa numesc „cartea mea”.Sper sa va placa!Lectura placuta!

             Prolog…

Cu capul rezemat de geam,privesc tacuta luminile ce se succed.Una mai puternica iar alta mai putin luminoasa. Le asemuiesc cu gandurile mele,cu trairile mele.Unele bune,unele rele.Ma intreb pentru a nu stiu cata oara de ce s-a ajuns aici si de unde a pornit totul.Pentru prima oara ma tem ca nu am sa rezist unui nou inceput.
Trag de centura de la scaun si imi asez capul confortabil pe ea.Mai erau doua ore pana la aeroport.Doua ore in care imi puteam purta mintea aievea.
Mana lui ma strapunge cand si-o aseaza peste a mea.Un gand rapid imi trece prin minte „si trupul ii este rece,nu numai sufletul”.
Nu schitez nicio miscare,sperand sa creada ca am adormit.Nu mai voiam o alta serie de intrebari.Imi era deajuns!Nu stiam ce alte explicatii sa-i dau.Nu era momentul sa afle adevaraul.Nu stiam daca si el este vinovat.Imi era deajuns ca vina exista.
Muzica din masina acoperea linistea tacuta dintre noi.Doar cuvintele inaudibile se aud.Emise de mine,emise de el. Ii simt reprosurile cum stau sa-i iesa.Explicatiile pe care inca le asteapta.Prefer sa aman momentul.Pana cand?Nu stiu! Poate pana cand voi afla cine-i vinovatul?

  Capotolul 1

-Sincer,nu pot sa inteleg de ce vrei sa pleci intr-o alta tara cand iti era bine merci si aici?
Matei vorbea intruna.De cand am coborat din masina,pana la intrarea in aeroport.Stiu ca astepta explicatii de la mine.Iar faptul ca eu nu-i raspundeam il exapera.Nici macar eu nu stiam raspunsurile.Preferam sa tac si sa-mi vad de drum.
  -Eu si mama am avut mereu grija de tine!
„Eu si mama”…Imi vajiau cele doua cuvinte atat de puternic in cap iar in stomac simteam cum se formeaza doua gheme de ata. Simteam nevoia puternica de a ma aseza. Dar mana putrrnica de barbat ma tragea dupa el. Ma târa!
Mersul meu impleticit si strangerile de mana reusesc sa-l opreasca pe Matei. Era ceva in privirea lui si asta era atat de vizibil.
Caut cu privirea o banca libera si ii fac semn sa ne asezam. Privesc la ceas si era timp suficient pana incepea imbarcarea in avion.Aveam suficient timp sa-l linistesc,sa linistesc apele dintre noi.
Cu capul aplecat asezat intre maini,tacut,Mihai asteapta.
  – E vorba despre mine,doar atat reusesc sa spun.Am nevoie sa fiu singura.Am nevoie de un nou inceput.

3 februarie 2021