Într-o zi de primavară, când soarele se ridică dis de dimineață pe cer şi încalzeşte cu razele sale fiecare lucruşor ce-l atinge. Când florile de corcoduş emană parfumul lor plăcut, în sala clasei a-IV-a, copii zumzăie întruna. Doi baieți construiesc o casuță din puzzle, iar fetele desenează cireşi înfloriți pe care mai apoi îi asează pe panoul clasei, sperând cu ei să aducă mai repede vara.
Râsetele copiilor se aud până la uşa clasei. Acesta este sunetul pe care vreau să-l aud, îmi zic eu în sinea mea.
-Înseamnă că aici sunt copii cu care mă voi întelege perfect!
Eu, o mogâldeață de niciun metru, aşa cum mă alinta mama, astazi sunt pregătit să merg la scoală, unde cu siguranță mă asteaptă alți copii de vârsta mea.
Îmbracat la „patru ace” , cu un papion roşu aşezat la gât, ce mă obligă să stau drept, nu-mi place dar nici nu-mi displace. Totuşi preferam pantalonaşii şi tricoul meu cu care eram obijnuit.
– Aşa se duc copii la scoală, dragă Papion. Toți copii trebuie sa se asemene între ei, atunci când păsesc sălile de clasă, ca să poate orcine să te recunoască de elev.
Îmi explică cu atâta gingăşie mama, în timp ce-mi aşază din nou papionul şi cu mâinile ei calde îmi încălzeste fața.
-Mami, dar îmi este puțin teamă. Dacă ceilalți copii nu ma vor accepta?
-Papion, noi suntem creați cu o misiune. Noi trebuie să ducem tradiția poveştilor mai departe. Doar cu ajutorul nostru, poveştile trebuie să dăinuiască. Iar astăzi a venit şi timpul tau!
Îmi las fata tristă în jos, chiar îmi era puțină teamă.
-Nu te teme! Sunt convinsă ca ai să te descurci grozav.
Uşa clasei era atăt de mare încât debea ajungeam la cleanță să o deschid. După ce mă căznesc de câteva ori, în sfârsit ajung şi uşa se deschide singură. În fața mea era o masă mare cu o vază cu flori. Ulterior aflasem că se numeşte catedră. Iar în stânga erau alte multe măsuțe aşezate pe trei linii, deja ocupate cu copii…mari.
Îi privesc pe toți la rând, câtiva dintre ei erau mai mari ca mine cu două capete. Nu aveau papion, nu aveau cămăsuță, erau îmbrăcați în pantalonaşi şi tricou.
Toți erau galăgioşi. Unii erau pe mese, alții pe desub. Unii stăteau cu picioarele urcate pe băncuțe. Oare lor că nu e frumos, li s-a spus?!
Iar eu… eu debea mă vedeam de bancuțe. Eram atât de mic!
-Cine eşti tu? Cred că ai greşit clasa!?
Vocea fetiței din dreapta, mă sperie puțin.
În jurul meu se face linişte şi toți copii mă privesc ațintit. După ce că eram mic, privirile lor mă fac să mă simt şi mai mic.
Mă gândeam dacă nu cumva chiar am greşit clasa. Deşi scria mare pe uşă clasa a-IV-a.
” Cum te cheamă? De unde vii? Du-te la clasa I.” Auzeam atâtea întrebari în jurul meu, dar nimeni nu-mi dădea voie să le şi raspund. Toți râdeau! Se luau de mine că sunt mic. Nimeni nu mă asculta sau cel puțin ce voiam să zic.
O fetiță cu ochii şi părul negru ca abanosul le cere celorlalți copii să facă linişte. Apoi se aşază în fața mea. Privirea ei îmi inspiră încredere!
-Cum te cheamă? îmi spune fata şi îmi face semn să mă aşez pe un scaun.
După ce izbutesc să mă aşez, căci şi scaunul eram mare pentru mine, îi zic:
-Librarul.
Toți copii se pun pe râs. Ştiam că nu e un nume neobijnuit. Mi s-a mai întâmplat să se amuze şi alți copii.
Doar fetița îmi zâmbeşte.
-Si mai cum?
-Papion.
Râsul copiilor devine şi mai zgomotos. Exclamă numele meu de atâtea ori „Librarul Papion, Librarul Papion”, iar acest lucru începe să mă enerveze.
-Să înteleg că acesta este numele tău şi că eşti coleg nou cu noi? Eu sunt Camelia, iar eu toți sunt colegii tai.
-Da! exclam eu cu voce scazută.
-Si de unde vii? imi zice o voce groasă de băiat ce statea aşezat puțin mai în spate.
-Din Timişoara, strada Simion Bărnuțiu numarul 62!
Le spun copiilor într-o repezeală, deoarece acasă le-am repetat de atâtea ori cu mama, îmi zicea să le ştiu ca nu cumva să mă pierd.
Curiozitatea copiilor era mare.Toți mă priveau într-un alt fel. Unii ziceau că am cămăşuță de doctor, alții că am papion de clown. Unii îmi spuneau că arăt ca un pitic dintr-o poveste, iar parerea lor mă întrista.
-Eu ştiu…eu ştiu să vă spun o poveste! le spun uşor bâlbâit. Mama îmi zice tot timpul că trebuie să le ştim, să le citim, să le povestim.
Mă gândeam în sinea mea că dacă le spun ce eu ştiu să fac cel mai bine, îi voi cucerii, şi aşa mă voi apropia mai mult de ei.
Dar în schimb toți copii se pun iar pe râs. Acum ştiam ca râd de mine.
-Poveşti? Nu am mai citit poveşti de când eram în clasa a-II-a, spune băiatul blonduț ce statea în prima bancă.
-De când mă obliga mama să citesc, exclamă un alt copil. Acum doar le privim pe tablete!
-Oare cine mai citeşte cărți de copii! Acelaşi băiat din prima bancă, zice, îndemnând şi pe ceilalți să aibă aceiaşi părere cu el.
-Eu! zic încet să mă aud singur. Mă durea să cred că ei nu mai citesc. Căci frumoasele cărții de poveşti, ei le-au schimbat în ce numesc ei tablete.
-Şi vrei să spui că tu ştii poveşti? mă întreabă fetița drăguță.
-Da!
-Ştii „Capra cu trei iezi”?
-Stii ” Povestea celor trei purceluşi”.
-Stii „Aladin”, „Cenuşăreasa” chiar şi pe „Heidi” o ştii?
Toții copii mă întreabă deodată, iar eu la toții nu reuşesc să le răspund.
– Da, le ştiu pe toate, chiar în număr de 4 000!
O doamnă drăguță cu părul blonduț intră pe uşă. Totul se face linişte. Fiecare copil la băncile lor fugind.
O recunosc! E doamna draguță ce vine mereu la mami, iar ea îi dă cărți.
Din toti copii din clasă, mă vede tocmai pe mine.Mă ia frumos de mânuță şi pe catedră mă asază.
-Dragii mei, am o surpriză!Astăzi vom citi poveşti!
Toții copii strigă de bucurie. Îşi ridică măinile pe sus, exclamând „da,da,da!”.
Şi eu care mă gândeam că ei nu mai iubesc cărțile de poveşti, iar reacția lor este şi pentru mine o bucurie.
Toți îşi doresc o altă şi o altă poveste.
Doamna cea drăguță, mă ia din locuşorul meu şi mă aşază în mijloc ca toți copii să mă privească. Toți aşteaptă povestea Punguța cu doi bani, să o încep.
Punguta cu doi bani
Cu un a fost odată un ou, o babă şi un moşneag începe aventura noastră. Era lesne de înțeles că deja ei povestea au recunoscut. Ştiau toți că găina face un singur ou pe zi. Pe ei baba nu-i puteau păcăli! Dar însă pe moşneag nu-l puteau opri ca pe cocoş de acasă al izgoni.
Şi mergând el supărat, pe calea lungă de urmat. Ce să vedeți? El de o punguță cu doi bani a dat. Dar în fața lui, boierul s-a arătat şi punguța i-a luat.
Supărați, copii foarte tare în gura mare au strigat:
„Cucurigu! boieri mari,
Dați punguța cu doi bani!”
„Cucurigu! boieri mari,
Dați punguța cu doi bani!”
Dar cocoşul neînfricat, cu vezeteul s-a luptat. Că de l-a aruncat în fântână, ba într-un cuptor plin cu jăratic, în cireada plină cu boi, cu vite şi cu viţei, el a scăpat şi în gura mare a tot strigat:
„Cucurigu! boieri mari,
Dați punguța cu doi bani!”
Apoi boierul când a văzut că nu-i vine de hac şi că tot ce vede în față, cocoşul înghite, s-a gândit să-l arunce în zahnaua cu bani. Aici poate el cu un ban se va îneca şi astfel el va pieri. Dar cocoşul lacom din fire înghite tot ce boierul a agonist, şi apoi iese iar la cucurigit.
Văzând boierul căci cu cocoşul nu-i lucru curat, punguța cu doi bani i-a aruncat.
Toate păsările boiereşti, văzând isprava cea grozavă, pe cocoş îl însoțesc.
Când moşneagul îi iese-n cale, cocoşul i se pare mare. El îi cere un țol să-i aşterne ca să verse bogății. Boi, vite şi viței, galbeni de nu-ți poți lua ochii de la ei. Moşneagul văzând bogăția-i mare, pe cocoş îl ia la sărutare. Iar baba răutăcioasă iese repede din casă, ca moşneagului să-i ceară, un galben, ca nu are.
-Ba pune-ți pofta-n cui, mai babă! Când ți-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, c-aşa am batut şi eu cocoşul, ştii tu din a cui pricină…
Baba ciudoasă se duce-n poiată şi găbuieşte găina toată. Ea săraca fără vină, din curte este alungată.
Pe drum găseşte o mărgică şi o înghite deodată. Pe cuibar ea se aşază sperând bogății babe-i să-i facă. Dar baba neagră de furie vede că găina, o mărgică îi ouase.
Crezând că de ea joc îşi bate, prinde găina şi-ncepe s-o bată. Şi-o bate, şi-o bate…până jos o lasă lată.
Moşneagul îşi făcuse case mari şi palate, iar pe cocoş cu salbă de aur la gât îl purtase.
„Si am încălecat pe-o sea, şi v-am spus povestea mea.”
După ce-mi termin povestea de istorisit, privesc fiecare copii în parte. În ochii şi pe chipul lor vad bucurie, linişte, mulțumire, iar eu sunt mândru de obiectivul meu atins.
Cāci da, eu, Librarul Papion, sunt o carte cum posibil ați ghicit.De fiecare dată când voi copii mă deschide-ţi, eu prind viață.
Dragi părinți voi foşti copii, dragi copii voi viitori părinți, nu lăsați poveştiile pentru copii să dispară. Dați-i viață fiecărei cărți în parte, fiecărei poveste în parte.
” La orice vârstă, omul este o ființă care se hrăneşte cu poveşti. De aceea, avuția povestirilor, pe care au strâns-o oamenii pe tot globul, din casă în casa, din secol în secol, fie în vorbă, fie şi în scris, a depăşit celelalte avuții omeneşti”.
(Rabindranath Tagore)
Librarul cu papion chiar există!
Este o librărie pentru copii ce a luat viață cu un an şi jumătate în urmă, în Timişoara iar adresa o găsiți în povestea mea scrisă.
Nu este o librărie oarecare, ci este una dedicată întru totul copiilor. Ea îmbină nevoia de lectură cu cea de relaxare, nevoia de joacă de creativitate cu nevoia de a răsfoi cărtile.
Scopul ei este de a aduce mai aproape cartea de cititor, de a crea o conexiune între ei.
Din păcate librăria a fost nevoită să-si închidă uşile fizice, dar şi-a deschis ferestrele către copii prin librăria online creată.
Aici „librarul cu papion” vă aşteaptă cu o gamă largă de:
[ ] Cărti de poveşti;
[ ] Cărți cu activități;
[ ] Cărți ilustrate;
[ ] Cărți pentru lectura şcolară;
[ ] Atlase;
[ ] Enciclopedii;
[ ] Jocuri inteligente.
Librarul cu papion îşi alege cele mai noi apariții, alături de tradiționalele poveşti. Dacă îți doreşti un loc unde să găseşti cărți pentru copii între 0-12 ani, aici îl găseşti.
Cititul te face „mare”, de când esti un prunc până devii un adult.Astfel:
●îți stimulează inteligența şi memoria;
●îţi îmbogățeşte vocabularul;
●îţi oferă un moment mai relaxant decât privitul pe televizor sau tabletă;
●reduce stresul;
●îmbogățeşte calitatea somnului.
Surse foto: librarulcupapion.ro
Articol scris pentru proba 12- Spring SuperBlog 2021
Un răspuns la “Poveşti cu Librarul Papion.”
[…] Ziua de astăzi se potriveşte perfect cu articolul scris de mine ieri pentru Competiția SuperBlog https://linisteameacom.wordpress.com/2021/04/01/povesti-cu-librarul-papion/ […]