Linistea mea

Diminețile nu mai sunt la fel. Nu mă mai așez în mijlocul curții, frumos amenajată pentru a vedea cum florile de bună-dimineața se deschid spre razele soarelui. Acum stau înfofolită pe canapeaua din living și privesc spre geam, nerăbdătoare să apară ceva. Soarele. Da! 🌞🌞 Îl aștept încă de dimineață dar el se lasă asteptat. Înaintea lui se itește un vânt rece și după cum îmi zicea mama „el nu aduce ceva bun”. Aduce o vreme posomorâtă, un soare ce stă ascuns în nori, o voce răgușită și o tusă ce nu mă lasă de câteva zile.

Într-adevăr e un semn și nu-i chiar pe placul meu. E semn că vine toamna.

Mi-e dor încă de pe acum de zilele de vară, când dis-de-dimineață mă bucuram de razele călduțe ale soarelui. Dar e musai să revin la realitate, la toamna ce se lasă printre noi. E musai să mă bucur de ploile ce or să vină. De văntul rebel ce mă va tine în casă.

Deși sunt o tomnatică înnăscută în mijlocul ei, prefer căldura primăvăratică!

Bună dimineața tomnatică!

PS Dar nu sunt asa de supărată căci în curând se vor coace preferații mei.

6 septembrie ’21