Marturisire:

Cine a zis ca zilele de spitalizare sunt plictisitoare?Credeti-ma ca nu sunt asa deloc.Drept vorbind nu sunt pentru ca nu sunt eu pacienta.
Desi in interior parca timpul sta pe loc,in exterior nu este deloc asa.De trei seri stau si privesc cum luminile aprind orasul.Una cate una ia viata si scalda imprejurul nostru asemenea unei instalatii de Craciun.
Dimineata devreme pana se trezeste „pitica mea”,stau si privesc cum oamenii ies unul cate unul si se indreapta catre locurile de munca.Grabiti si infofoliti ei nici macar nu gandesc ca eu ii urmaresc de la etajul 10.Seara tarziu la fel de grabiti la pas se retrag si atunci luminile incep sa dea contur blocurilor.
Sa va spun drept,desi nu-i frumos din partea mea (nu ma judecati) intr-un bloc alaturat la nu stiu ce etaj urmaresc o silueta ce sta asezata la o masa rotunda si ma gandesc in fiecare seara ceea ce face.Oare scrie pe blogosfera ca mine,oare ia cina,oare e barbat sau e femeie?
In mod cert nu as fi facut asta,dar aici in mod involuntar o fac,in timp ce doarme fiica mea pentru a-mi distrage mintea de la ceea ce vad o zi intreaga.Ambulante fara numar care vin in goana,toata lumea parca ascunsa dupa masti si combinizoane, pastrarea lumii cat mai la distanta.
Bineinteles ca nu e placut in spital, indiferent care este pozitia mea de pacient sau nu,doar incercam sa-mi fac mai usoara sederea.
Maine plecam acasa,multumesc lui D-zeu ca mi-e bine fetita!

4 gânduri despre „Marturisire:

  1. Slava Domnului !
    Fiti etern binecuvântate, alaturi de toti cei dragi, si sa petreceti sarbatorile cu bucurie, pace, fericire si muuulta sanatate !

  2. Doamne ajută, mă bucur că sunteţi bine! Sănătate!
    Nu, nu e de judecat nimic. Şi eu mă uit prin geamurile luminate şi încerc să ţes poveşti despre viaţa oamenilor de dincolo de perdele. Ce e de condamnat? Nimic. Şi da, îmi imaginez şi eu că citesc, ce citesc, ce mănâncă, la ce visează….

Lasă un răspuns