Linistea mea

Nu stiu cum sunteti voi dar eu am momente in care imi doresc sa raman singura.Singura,singura,zic!                   Nimeni sa nu fie in preajma mea.           Singura cuc sa fiu!

Adevarul este ca nu sunt atat de des singura cand simt nevoia sa fiu.Dar si atunci cand raman,surpriza!Nu se intampla nimic din cum imi planuiesc.

Acum daca v-am zis pe scurt,hai sa va si detaliez.

Azi,soare si frumos afara.As zice ca-i zi de primavara.Dar cand imi notez ziua in jurnal 20 ianuarie realizez ca debea suntem trecuti de jumatatea iernii si deja mintea mea se gandeste la zilele de primavara.                                             Dupa cum am zis,am momente cand imi doresc sa fiu singura.Sa nu mai fiu „derajata” la fiecare 5 minute de cate o intrebare,cand la urechea stanga,cand la urechea dreapta:”Mami,ce scrii aici?Mami,ce citesti aici?Mami,mi-e sete.Mami ma doare degetul”s.a.m.d.       Vreau sa am momentele mele in care sa fiu numai eu.Cand era fata mai mica si o culcam pe zi,atunci simteam ca am aceste momente de care vorbesc.Dar acum ea fiind mare si de vreo 3-4 ani nu mai reusesc sa o conving sa doarma la pranz,practic nici eu nu mai am niciun moment de liniste.Dar niciunul,va zic! Scaparea mea sunt zilele frumoase cand o las pe fie-mea afara la joaca.

In fractiune de secunda imi planific mintal programul pentru  urmatoarele doua ore(mai mult sau mai putin) pentru cand voi ramane singura. In gandul meu imi spun ca imi fac o cafea scriu,citesc,scriu,citesc.

In timp ce pregatesc hainele fetii si verific sa iese corespunzator imbracata afara,imi trec atat de multe idei,versuri si multe altele in minte.Pe unele le tot repet ca sa nu le uit printre raspunsurile de i le tot dau fetii mele. „Da,mami! Bine,mami!”.

Imediat ce a iesit pe usa pun apa de cafea pe foc.Cand e gata ma asez la birou cu pixul si jurnalul deja pregatite.Incerc sa ma relaxez si surpriza.Uit tot ce voiam sa scriu. Oricat incerc sa-mi reamintesc,nu reusesc.

Bun,zic ca nu-i asta o problema.Nu este o zi prielnica de scris.Iau cartea si ma apuc de citit.Macar sa ma relaxez cu o poveste draguta.Nici nu ma prinde povestea cartii bine,ca deja verific daca am vreun apel pe telefon,asta bineinteles dupa ce ma asigur ca am telefonul langa mine.

Incep sa imi vina idei care mai de care(nu pentru a scrie ceva).Ma intreb daca fata mai este pe aici pe aproape. Daca i-o fi venit foame.Si desi nu a trecut decat jumatate de ora pun mana pe telefon si o sun.In timp ce telefonul suna ma gandesc ce as putea sa o intreb,sa nu-i dau impresia ca imediat o controlez.Ea imi raspunde.                          -Da mami!                                                       Iar eu fac o pauza in timp ce ma simt rusinata.                                                          -Ããã,voiam sa vad daca ai telefonul la tine.                                                             Stiu ca nu e frumos sa mint,dar uneori si cate o minciuna,te salveaza.                  -Da,mami il am.Chiar tu mi l-ai pus in geaca.Stai linistita,vin acasa la ora 16, asa cum ti-am promis.                                Si nici timp de ai raspunde nu-mi mai lasa.Raspund doar pentru mine”Bine mami,ai grija”.

Astfel de reactii am uneori.Desi stiam ca are telefonul in geaca,chiar eu i l-am bagat,atunci cand nu e langa mine simt nevoia sa am legatura cu ea.                    Atunci cand vreau sa am momente de liniste defapt nu mi le gansesc cand raman singura.Ca mintea mea lucreaza si ma duce in alte zari.Ca atunci cand imi doresc ceva,din obijnuinta se intampla altceva.

Voua vi se intampla asa ceva.Spuneti-mi!!!

20/365