De multe ori ma abat de la primul gand pe care l-am avut cand cand mi-am facut blogul. Si ma cert grav pentru asta!!
De la bun inceput in mintea mea blogul era egal cu un jurnal pubilc,virtual sa zic asa. Urmaream cateva si-mi placea enorm cand ma asezam pe fotoliu cu telefonul in mana si deschideam „casutele virtuale” pentru a citi postarile respectivelor bloguri. Nici macar postari nu le ziceam. Imi placea sa le spun ganduri,trairi,patanii. Era placut cand surprinzator realizam ca astfel de momente traisem si eu, astfel de ganduri avusesem si eu candva. Imi placea sa ma regasesc printre randurile lor. Era un moment placut si de relaxare totala. Nu le judecam gandurile chiar de le eram sau nu in asentiment. Iar uneori ma mira si pe mine cum o simpla fraza scrisa imi aseza un zambet larg pe fata. Imi placea sa ma numesc un martor tacut al trairilor lor.
Cu acest gand am dat viata si eu „casutei mele”. Cu gandul ca cineva va fi in locul meu. Va sta relaxat la o cafea si imi va citi gandurile. Si nu ma va judeca. Si nici macar un gand negativ nu-mi va trimite.
Mi-am dorit ca atunci cand „cititorul” din spatele ecranului va dori sa iese din starea sa,atunci imi va deschide usa si va gasi o melodie care-l va incanta. Sau atunci cand va avea vreun moment in care sa aibe nevoie de vreun gand incurajator,il va gasi aici,frumos aranjat intr-un citat.
Mi-am dorit ca acel cititor sa ma cunoasca atat cat se poate. Ca atunci cand imi citeste randurile sa si le imagineze scrise cu scrisul de mana mea. Mi-am dorit ca si el sa stie de unde-mi provine fericirea zilnica atunci cand amintesc de fiica mea. Supararile??……supararile nu as vrea sa le scriu,desi poate pe undeva am mai strecurat vreuna. Cu siguranta le are pe ale sale. Vreau doar frumusetea vietii sa o pastrez aici.
Voiam sa-mi insemnez fiecare zi cu un gand cu o traiere. Caci ce e „viata” pana la urma?? O insumare a zilelor traite! Cand mi-am creat blogul mi-am dorit sa fie locusorul unde sa-mi pot pastra trecutul. Sa fie jurnalul fizic pe care il aveam si pe care de multe ori il rataceam pe undeva,iar cu timpul uitam de el. Iar in locul cititorului cel pe care mai devreme il aminteam,ma vedeam tot pe mine. Nu indrazneam sa cred ca va fi cineva care imi va citi trairile si se va intoarce ori de cate ori va avea nevoie in „casuta”mea. Desi atunci nu credeam ca se va intampla, sunt cativa care mi-au demonstrat,prin prezenta lor aici ca se poate. Aici vreau sa-i mentionez pe Potecuta Poteci de dor, Jo, Iosif. Si mai sunt cativa care sunt mereu musafiri ai casutei mele.
Uneori ma abat de la toate aceste dorinte cu care am plecat la drum si ma cert grav pentru asta!
Sunt momente in care imi doresc sa „cresc”,sa-mi imbrac „casuta” in alte haine,cu alte ganduri. Imi doresc sa fie altcumva,iar apoi renunt. Ma tem ca „linistea mea” nu ar mai fi casuta la care am visat si in care sa va pot povesti lucrurile simple. Ma tem ca cele complicate nu va vor placea.
16 martie 2021
7 răspunsuri la “„Casuta mea””
Camelia, în primul rând îţi mulţumesc eu! Şi pentru că m-ai amintit, şi pentru ce ne oferi printre rânduri!
Nu te gândi la ceea ce ar putea să le placă celor care vin aici.
Uite: nu sunt deloc expertă-n bloguri şi bloggărit, şi pentru mine, blogul e tot un colţişor al meu, e un loc de joacă sau de întâlnire cu prieteni descoperiţi aici.
În anii ăştia, au existat câteva persoane, cu intenţii foarte bune, care mi-au spus să-mi monetizez blogul, au fost propuneri de colaborare, au fost mulţi cei care mi-au zis să-mi trec blogul pe domeniu. Dar nu am vrut şi nu am putut. Dacă m-aş fi gândit la blog ca la o posibilă sursă de venit, să fiu nevoită să scriu pentru cineva, n-aş mai fi putut. Nu spun deloc că e rău să faci asta, nu, absolut deloc. Dar eu nu pot.
Aşa cum ai zis, dacă peste ani vei reveni la o postare, e important să te regăseşti acolo, indiferent că e text, poezie sau o melodie care-ţi place. Dacă e ceva care are şi o parte din trăirea ta, nu are cum să nu placă şi celorlalţi. Şi nu te mai certa, nu face din blog o obligaţie, scrie când simţi, când ai timp, când se poate.
Gând bun şi să ai o zi frumoasă!
Multumesc draga Potecuta! Stiam ca tu vei intelege mai mult din ce am scris. Da,adevarul este ca uneori imi doresc ca blogul sa-mi fie si o sursa de venit(desi nu stiu cat ar iesi din treaba asta),iar alteori ma gandesc ca nu-mi doresc cu adevarat asta. Pun in balanta multe pentru ca de felul meu imi doresc sa fac totul cat mai bine. De aceea ma cert! Nici eu nu stiu multe despre blogging dar ca idee a inceput sa-mi placa. De aceea imi doresc sa „cresc” dar in acelasi timp sa raman la fel. O zi frumoasa si tie!
Dacă ai nevoie de ajutor cu ce înseamnă monetizare şi cum se poate face asta, întreabă-o fără probleme pe Diana. Îi citeşti blogul? Ea sigur te poate sfătui cel mai bine, se pricepe bine la partea asta „tehnică”.. Fă aşa cum simţi tu, aşa cum vrei tu, e cel mai important! 😉
Dacă nu o ştii, o pot ruga eu să vină aici.
Eu vorbesc și neîntrebată, așa că… 🙂
Ma bucur pentru vizita si ca esti in asentiment cu mine. O zi minunata si tie!
Merci beaucoup, draga Camelia pentru nominalizare ! 🙂 Sa stii, ca pentru mine un simplu cititor, esti o bucurie si încântare, ca dealtfel toate „casutele” curate, elegante, originale, frumos decorate, virtuale si reale.
O seara magnifica, minunata, binecuvântata, alaturi de toti cei apropiati de inima ta curata !
Eu iti multumesc Iosif ca mereu iti faci timp ca sa ma vizitezi. O seara linistita si tie!