Linistea mea

Nu am mai scris de cateva zile pe blog si am si o scuza plauzibila (in caz de ma cearta Eu-ul din mine). Nu am putut sa leg nici macar doua cuvinte pentru a le scrie. Gandul meu s-a indreptat spre natura ce sta sa-nvie.

Toata inspiratia,toata bucuria,toata fascinatia,tot entuziasmul,toate s-au indreptat spre natura.               Dimineata dupa ce-mi pregateam fata si sotul de plecare la scoala respectiv munca,minute in sir ramaneam si-mi admiram gradina.  Mare lucru nu era de vazut dar pentru mine era mai mult de atat. Mai ceva ca un copil m-am bucurat de descoperirea unei zambile,a unei narcise debea iesite din pamant.Ma minunam atat de tare incat ma bucuram ca eram singura acasa si ca nu ma putea vedea nimeni. Acei mugurasi de trandafiri ce stau sa creasca pur si simplu nu-au reusit sa ma bage in casa.

M-am pregatit temeinic cu cele necesare si m-am ocupat de curatarea gradinii cu floricele. Nu pot sa descriu exact mandria,satisfactia,pe care am simtit-o privindu-mi voinicelele cum ies din pamant. Stiu ca nu e primul an cand le vad iesite dar parca pe masura ce ele se inmultesc creste si bucuria mea. Cata putere pot avea ele ca an de an sa rasara dintr-o radacina cat un pumn! Si cand ma gandesc ca pana acum cativa ani nu-mi placeau deloc florile!🤫😡Sa-i ud florile de apartament ale mamei era mai mult ca o pedeapsa pentru mine.Mi se pareau inutile. Acum le ador,desi cred ca mi se trage si de la numele de-l port de floare.

Pot sa spun ca am avut si ajutoare de nadejde.Pisicutele mele,despre care v-am povestit in articolul Pisica… si cum au aparut ele in familia mea.                                    Bine,mai mult ele s-au alintat de mine si s-au fugarit prin pamantul meu proaspat sapat. Chiar si asa m-am bucurat de compania lor.

Sa vina primavara mai repede…🌼🌻🌼🌹🥀🌺🌞🌞🌞🌞