✍✍22feb2021

Peretii albi ai casei mele imi stiu cele mai nastrusnice ganduri. Ei sunt martori.Ei stiu gustul infrangerii si gustul victoriei.
Uneori si ei sunt atat de confuzi incat emana cate un pic din fiecare .Un pic de dulce si un pic de sarat!
Sunt atat de nesabuiti incat imi induc o ciudata idee. Ma fac sa cred ca ceea ce simt eu e singuratate. Eu le spun doar ca este dor. Iar ei frumos aranjati imi spun ca-i contrariu.
Azi m-am asezat paralel cu ei si mi-am lasat privirea sa-mi fuga afara pe fereastra. Le-am vorbit despre toate.I-am lasat sa fie martorii trairilor mele. Sa se bucure!
Le-am impartasit din emotia ce o simt cand aerul cald ma imbratiseaza.Cum simt fiori in stomac cand aud pasarelile cantand.Cand vad copii cum se joaca si se bucura de fiecare particica de pamant. Le-am spus cat de mult iubesc florile,copacii si tot ce e verde.
Le-am spus ca intentionez ca fiu mai buna.Ca o sa ma indragostesc iar si iar de tot ce-i frumos.
  Iar ei oricat as fi incercat nu ma puteau intelege.Incercau din rasputeri sa ma convinga ca-i nebunie. Mahnita le soptesc ca nu-i nebunie….Eu o numesc astenie….
Peretii albi ai casei mele imi stiu cele mai nastrunice ganduri. Ei sunt martori….iar eu ii las!

3 gânduri despre „✍✍22feb2021

Lasă un răspuns